Inaltarea sfintei Cruci (14 septembrie)

Dintre toate relicvele care ne-au ramas de la Isus, de cand a umblat pe pamant, cea mai pretioasa este cruce pe care si-a dat viata pentru omenire. Si astfel era si normal ca acesteia sa i se dedice o zi de sarbatoare si da adorare. Aceasta sarbatoare a fost instituita ca urmare a mai multor evenimenta premergatoare: 

  1. Pe la anul 312, cand imparatul Constantin cel Mare era in razboi cu rivalul sau Maxentiu - imparatul de Apus, cuprins de ingrijorare pentru deznodamantul razboiului i se arata pe cer semnul crucii inconjurat de urmatoarele cuvinte: ,,in hoc signo vincens!" adica, sub acest semn vei invinge. Imediat da ordin sa se faca o cruce pe care o aseaza inaintea ostiri sale si porneste ofensiva impotriva armatelor lui Maxentiu, pe care-l invinge. Drept recunostinta, in urmatorul an (313) publica, asa numitul Edict de la Milano prin care da libertate crestinilor si opreste prigoana impotriva acestora. 

  In anul 326, imparatul o trimite pe mama sa Elena, o femeie credincioasa in Ierusalim sa caute crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul. Pe dealul Golgotei, prin sapaturi, a gasit trei cruci langa olalta iar pentru a recunoaste care este crucea pe care a fost rastgnit Isus, sfantul Macarie, patriarhul de atunci al Ierusalimului, pune sa se atinga de aceste cruci o femeie bolnava si crucea care o va vindeca este crucea Mantuitorului. 

  Amintesc aici ca, evreii, vroind sa stearga orice urma a lui Isus pe pamant au ingropat cruce pe care a fost rastignit, impreuna cu celelalte doua cruci ale talharilor rastigniti odata cu Isus. Dar iata cum, prin aceasta fapta dusmanoasa, impotriva lui Isus, ei de fapt au salvat crucea, deoarece, in anul 70, cand Titus, fiul imparatului Vespasian, a distrus si a ars Ierusalimul, ar fi distrus si crucea pe care Isus a fost rastignit. 

  Pentru ca dupa ce s-a aflat de faptul ca a fost gasita, foarte multa lume dorea sa o vada si sa se inchine la ea, in anul 335, patriarhul Macarie, in scopul de a putea fi vazuta si adorata de cat mai multa lume a construit un piedestal (amvon) pe care a fost asezata. 

  Crucea a ramas acolo 300 de ani, pana in anul 614, cand persi, condusi de imparatul Cosroes, au cucerit Ierusalimul si au luat, ca prada de razboi, si crucea Mantuitorului, care era asezata intr-o racla de argint. Cu toate ca imparatul Heraclius a incercat, pe calea dialogului, readucerea crucii la Ierusalim, Cosroes a refuzat sa o inapoieze. 

  A reusit, totusi, sa recupereze crucea dupa moartea imparatului in urmar luptelor pentru tron, a celor doi fii ai sai. 

   Aducerea crucii la Ierusalim a avut loc la data de 14 septembrie 629 cand insusi imparatul Heraclius a dorit sa o duca, de la intrarea in oras pana la locul pregatit sa fie asezata, dar nu a reusit sa faca nici un pas cu ea in spate si nu a putut nimeni sa explice acest fenomen. Atunci, episcopul Zaharia al Ierusalimului, luminat de Spiritul sfant, a zis imparatului: ,,tu porti haine imparatesti, in timp ce, Isus, cand a purtat aceasta cruce avea o simpla camasa; pe cap tu ai coroana de aur, dar el avea o coroana din spini; picioarele tale sunt incaltate cu incaltaminte scumpe, in timp ce Isus era descult." Dupa ce imparaul si-a luat alte haine, mai modeste, a reusit sa duca crucea pana la locul pregatit pentru inaltare. Si, de atunci se sarbatoreste ziua inaltari sfintei cruci la data de 14 septembrie. 

   Crucea, asa dupa cum cunoastem, exprima: ,,unitatea" celor 3 persoane sfinte; Tatal - creatorul; Fiul - rascumparatorul si Spiritul sfant - sfintitorul. Partea superioara il simbolizeaza pe Tatal cel Preainalt, partea inferioara, cea infipta in pamant, pe Fiul care a coborat din cer, s-a intrupat din sfanta Fecioara si prin moarte a ingropat in pamant, pacatele omeniri. Cele doua brate orizontale, care intretaie trunchiul vertical, sunt inchipuirea Spiritului sfant, care de la Tatal si de la Fiul purcede, asa dupa cum marturisim in Simbolul credintei. Impreunandu-ne , cele trei degete de la mana dreapta, si insemnandu-ne cu ele pe frunte, marturisim credinta in Tatal. Ducandu-le la piept, speranta in Fiul si de la un umar la altul, iubirea ce vine de la Spiritul sfant. 

  Crucea, acest istrument de torura a crestinilor din primele veacuri si totodata semn de ocara, datorita raufacatorilor care se rastigneau pe ea, se sfinteste prin sangele lui Isus, varsat pe aceasta cruce, si devine un semn al biruintei si o forta purtatoare de viata adevarata. 

  Fara cruce nu exista nici biserici, nici crestinism, nici mantuire si nici viata de veci. Crucea si Isus, prin care s-a dezlegat pactul cu diavolul si s-a distrus moartea, au intrat adanc in viata credinciosilor. Cu el este intampinat copilul la botez, cu el este insotit omul dealungul vieti pamantesti, la umbra acestui semn este asezat trupul pentru odihna vesnica. 
   Isus ne spune: ,,cine vrea sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine,sa-si ia crucea si sa-mi urmeze mie!" Lc. 9/23. Intrebarea care se pune; oare suntem noi, astazi dispusi, sa ne luam crucea si sa-l urmam pe Cristos ?! Avem, noi, dorinta de a ne depasi obiceiurile pacatoase, adanc inradacinate in sufletele noastre ? S
 Se spune ca, un preot, vazand ca enoriasi sai nu prea vor sa ajute biserica si ca pe disc se pun doar monede de valori mici, intr-una din duminici a luat cruce de pe altar. Credinciosi vazand lipsa sfintei cruci l-au intrebat pe preot unde este sfanta cruce. Preotul le-a dat urmatorul raspuns: ,,Crucea, dupa cum stiti, este simbolul sacrificiului lui Cristos pentru mantuirea noastra si pentru Biserica sa. Am constatat insa, cu tristete, ca putini dintre noi facem sacrificii adevarate, incat crucea a devenit, pentru dumneavoastra, doar un ornament de pus pe altar, lipsind din inimile multora dintre noi. Putini sunt dispusi sa isi sacrifice timpul si interesele personale, pentru Biserica. Sper ca, privind spre locul unde trebuia sa fie crucea, vă va reaminti ca, aceasta cruce, trebuie sa fie in inimile noastre. Crucea pe altar nu are nici un sens, daca ea nu se gaseste si in inimile noastre."
Daca nu ne daruim lui Isus, şi daca nu slujim aproapelui nostru, nici cruce in inimile noastre nu avem şi nici Dumnezeu nu este in sufletele noastre. Amin.