Nasterea Domnului (Inceputul mantuiri noastre)

„Naşterea Ta, Cristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumi lumina cunoştinţei....“ (Troparul Naşteri Domnului)

      Iubiţi credinciosi,

    Evanghelia de la Vecernia sărbători Naşteri Domnului (Luca 2, 1-20) ne spune că vestea Naşteri lui Cristos, adusă păstorilor de la Betleem de îngerul Domnului, a fost însoţită de marirea Domnului care a înconjurat pe păstori în timp ce îngerul a stat lângă ei (cf. Luca 2, 9).

    Aşadar, vestea Naşteri Domnului se face deodată prin cuvânt ceresc şi prin vedere cerească, pentru că Dumnezeu - Cuvântul, Cel nevăzut cu ochii trupeşti, necuprins cu mintea şi neatins cu mâinile, se face Om văzut cu ochii, ascultat cu urechile, înţeles cu mintea şi atins cu mâinile. De ce? Pentru ca să ne dăruiască nouă oamenilor, limitaţi şi trecători, marirea Lui cea nemărginită şi veşnică. Să ne ridice la sfinţenia Lui pe noi cei căzuţi în păcat. Să ne dăruiască viaţă veşnică nouă, celor muritori. Să ne înveţe ascultarea smerită şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu pe noi, cei neascultători şi nerecunoscători. Stăpânul lumi Cel atotputernic şi preamarit de îngeri S-a făcut: ,,Om sărac şi slujitor smerit, pentru ca pe noi să ne elibereze din robia lăcomiei după cele materiale şi din tirania orgoliului şi a slavei deşarte.”

    Pruncul Isus avea nevoie să fie crescut într-o familie, adică într-o stare a vieţi binecuvântate de Dumnezeu

    Sfânta Evanghelie după Matei (2, 1-12), care se citeşte în ziua de Crăciun, la Sfânta Liturghie, ne arată modul în care Mântuitorul Isus Cristos, născut în peştera Betleemului, este cinstit de trei înţelepţi, regi sau magi de la Răsărit. Aceşti magi sunt călăuziţi de o stea minunată, neobişnuită, care îi conduce până în Iudeea, la Betleem. De asemenea, Evanghelia ne prezintă întâlnirea acestor trei magi cu regele Irod, care auzind că magii de la Răsărit au venit să se închine unui nou Împărat, născut de curând, el şi întreg Ierusalimul s-au tulburat. Această tulburare a lui Irod va culmina cu uciderea a patrusprezece mii de prunci din Betleem şi împrejurimi, cu intenţia de a ucide şi pe Pruncul nou născut, pe Isus. Însă, tot ceea ce este scris în Sfintele Evanghelii despre Naşterea Mântuitorului Isus Cristos conţine o lumină sau o semnificaţie spirituala.

    Locul unde Se naşte Mântuitorul, modul în care El Se naşte, felul în care El este primit de uni oameni şi respins de alţi, modul în care magii vin de la Răsărit călăuziţi de o stea şi se închină Pruncului Isus, darurile pe care ei le oferă, totul are un înţeles profund şi ne descoperă lumina cunoştinţei, adică lumina mântuiri şi a sfinţiri noastre în Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor.

    Trebuie precizat că naşterea Mântuitorului Isus Cristos este mai presus de fire şi de înţelegere, adică neobişnuită, deşi uneori Isus este prezentat ca fiind copilul unei familii, adică fiul lui Iosif şi al Mariei.

    Prin această minune a zămisliri şi a naşteri Mântuitorului Cristos ca Om de la Spiritul Sfânt şi din Fecioara Maria se leagă viaţa cerească spirituală cu viaţa pământească. Şi anume, prin însăşi naşterea după trup a lui Isus Cristos se pune temelie pentru o nouă naştere, adică naşterea cea de sus sau naşterea de la Spiritul Sfânt.

    Fiul lui Dumnezeu Se întrupează, devine Om, de la Spiritul Sfânt şi din Fecioara Maria, pentru ca noi oameni cei născuţi din femeie să ne naştem din nou prin Spirit Sfânt, adică prin Botez.

    De altfel, până în secolul al IV-lea, sărbătoarea Naşteri Domnului era unită cu sărbătoarea Botezului Domnului, tocmai pentru că în însăşi Naşterea Fiului lui Dumnezeu de la Spiritul Sfânt şi din femeie se pune început pentru naşterea spirituala a omului, dăruită prin Botezul în apă şi în Spirit Sfânt, ca taină a înfieri omului prin har (cf. Ioan 1, 12).

    Nimeni nu poate deveni om adevărat dacă nu a fost mai înainte copil. 

    Mântuitorul Se întrupează şi Se naşte ca Om din femeie, din interiorul naturi umane, din pântecele Fecioarei, pentru că Dumnezeu doreşte să înnoiască lumea din interiorul ei, cu acordul voinţei omului şi cu participarea deplină a omului la mântuirea sa.

    Naşterea Mântuitorului Isus Cristos are loc numai după ce zămislirea Lui s-a făcut cu acordul liber al Maicii Domnului: „Fie mie după cuvântul tău“ (Luca 1, 38) - a spus Fecioara Maria din Nazaret, la Bunavestire, îngerului Gavriil. Astfel, naşterea Mântuitorului Isus Cristos este deodată lumina mântuiri omului şi lumina libertăţi omului în relaţia sa cu Dumnezeu.

    Dumnezeu nu ne mântuieşte împotriva voinţei noastre, ci în conlucrare cu noi, din interiorul nostru, cu acordul voinţei sufletului nostru. El nu doreşte să fie doar un vizavi al nostru, ci El doreşte să fie prezent în noi prin har, să fie Viaţa vieţi noastre, să ne înnoiască şi să ne lumineze din interior, să ne dăruiască arvuna vieţi cereşti veşnice, încă din timpul vieţi noastre pământeşti, începând cu Taina Sfântului Botez.

    De aceea, lumina cunoştinţei despre care vorbeşte Troparul Naşteri Domnului este lumina care luminează fiinţa interioară a omului, cugetul şi simţirea, sufletul şi trupul, viaţa şi activitatea sa.

    Dar naşterea Mântuitorului Isus Cristos din femeie mai are şi alt înţeles, şi anume, după cum odinioară prin femeie a venit în rai ispita păcatului ca neascultare, pentru că Eva a fost cea dintâi care s-a lăsat înşelată de diavol, acum, prin întruparea şi naşterea lui Cristos, tot prin femeie vine şi mântuirea, în înţelesul că Eva cea nouă, adică Fecioara Maria, naşte pe Fiul lui Dumnezeu ca Om prin ascultare smerită, împlinind voia lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.

    Taina Naşteri Mântuitorului Isus Cristos ne îndeamnă să iubim mai mult pe Dumnezeu şi pe semeni noştri

    Mântuitorul Isus Cristos Se naşte în peşteră, în interiorul pământului, ca să sfinţească şi pământul. El a venit în lume ca să sfinţească nu numai sufletul şi trupul omenesc, născându-se din Fecioara Maria, ci să sfinţească şi întreg universul. Mântuitorul nostru Isus Cristos născut în peşteră este aşezat apoi în iesle, pentru că ieslea are aici şi un înţeles duhovnicesc. Proorocul Isaia zice: „Boul şi asinul îşi cunosc stăpânul lor, dar Israel nu cunoaşte pe Domnul său“ (Isaia 1, 3). Pornind de la această constatare a proorocului Isaia, foarte adesea în iconografia creştină, lângă ieslea unde S-a născut Mântuitorul, apar boul şi asinul, care, deşi sunt animale necuvântătoare, sunt mai ascultători faţă de stăpânul lor decât mulţi oameni care uită adesea de Dumnezeu, Stăpânul lor, şi nu mai iubesc pe semeni lor.

    Însă, aşezarea lui Isus Cristos în iesle, după naşterea Sa ca Prunc, mai are şi alt înţeles spiritual, şi anume: ieslea este locul unde animalele primesc hrana.

    În Sinaxarul sărbători Naşteri Domnului se spune că Mântuitorul S-a născut „în ieslea dobitoacelor ca pe noi oameni de dobitocie să ne izbăvească“.

    Cu alte cuvinte, să ne înveţe să nu trăim numai trupeşte, hrănindu-ne doar cu hrană din lumea pământească trecătoare, ci să ne hrănim şi cu Dumnezeu-Cuvântul, Care S-a făcut Om, adică să ne hrănim şi spiritual, cu înţelesurile spiritualicesti ale Sfintei Evanghelii şi cu prezenţa vieţi şi iubiri lui Cristos din Sfânta Euharistie.

    Deci, sfinţirea omului prin hrănirea lui cu iubirea lui Dumnezeu-Omul, cu Trupul şi Sângele lui Cristos din Sfânta Euharistie este înţelesul adânc al tainei puneri lui Hristos în iesle. De aceea, icoana Naşteri lui Cristos în peşteră se pictează la Proscomidiar, unde se pregătesc darurile pentru Sfânta Euharistie.

    Mântuitorul Isus Cristos este cinstit de magi, de oameni înţelepţi veniţi de la mari depărtări, de oameni necunoscuţi, pentru ca Dumnezeu să dea o lecţie celor cunoscuţi, celor din aproape care nu L-au primit pe Isus Cristos; nimeni dintre cei care erau de un neam cu El nu I-a adus daruri.  

    Regele Iudeii, al patriei lui Isus, căuta să-L omoare pe Prunc, dar alţi regi, nişte străini, I-au adus daruri.

    Prin această lucrare tainică, neaşteptată, Sfânta Evanghelie a Naşteri Domnului ne arată că Dumnezeu doreşte să facă din oameni îndepărtaţi oameni apropiaţi, să cheme şi alte popoare la mântuire, nu doar pe poporul ales. Din străini Dumnezeu face prieteni şi închinători ai lui Isus, din pelerini veniţi de departe Dumnezeu face mărturisitori apropiaţi ai dumnezeiri şi împărăţiei Pruncului Isus.

    Darurile aduse de magi au şi ele multe înţelesuri:

     Aurul este simbol împărătesc, semn al demnităţi împărăteşti;

    Tămâia Îl arată pe Prunc că va fi Mare Preot, care aduce jertfă lui Dumnezeu, fiind El însuşi jertfă şi jertfitor;

    Smirna arată că Isus va trece prin moarte, pentru a dărui oamenilor învierea şi viaţa veşnică.

    Deci iată cum, iubiţi credincioşi, luminile cunoştinţei care strălucesc din Taina Naşteri Mântuitorului Isus Cristos ne îndeamnă să iubim mai mult pe Dumnezeu şi pe semenii noştri.

     Dragi creştini,

    În această perioadă a sărbători Naşteri Domnului auzim colinde multe şi frumoase despre Moş Crăciun, dar mai nou apare în societate şi un fel de Moş Crăciun secularizat şi comercial, simbol al consumismului şi al materialismului individualist. Totuşi, adevăratul înţeles al lui Moş Crăciun se află în iubirea părintească a lui Dumnezeu-Tatăl, iubire care se arată în lume prin naşterea Fiului Său Celui veşnic, Mântuitorul lumi.

    Moş Crăciun vine dintr-o ţară îndepărtată - de obicei se spune că vine din Nord, de acolo unde este frig şi întuneric mai mult, adică în mod simbolic el vine de acolo unde este transcendenţă şi mister, unde este inaccesibilitate şi nepătrundere a înţelesurilor. Însă, Moş Crăciun se arată nouă într-un mod minunat, care contrastează cu întunericul şi cu frigul, şi anume el aduce lumina feţei sale şi căldura interioară a inimi sale, aduce atâta iubire milostivă şi atâta dărnicie, încât întunericul, îndepărtarea şi frigul sunt biruite de bunătatea şi căldura sa sufletească.

    Prin aceasta, Moş Crăciun ne mai arată că iubirea lui Dumnezeu-Tatăl este mai tare decât întunericul păcatului şi decât răceala sau frigul înstrăinări omului de Dumnezeu şi al înstrăinări oamenilor uni faţă de alţi.

    Moş Crăciun cel bun este iubirea lui Dumnezeu - Tatăl Cel Bun, Părintele luminilor, de la Care vine „toată darea cea bună şi tot darul“ (Iacov 1, 17) şi Care ne-a dăruit pe Fiul Său ca Mântuitor (cf. Ioan 3, 16).

    Astfel, Moş Crăciun, care personifică iubirea Tatălui ceresc, ne îndeamnă să fim buni, să răspundem la bunătatea lui Dumnezeu cu bunătatea noastră faţă de El şi faţă de semeni, să răspundem prin rugăciune de mulţumire şi prin fapte bune, prin daruri ale recunoştinţei faţă de Dumnezeu şi prin daruri ale iubiri noastre faţă de săraci şi străini, bolnavi şi bătrâni, orfani şi călători.

    Naşterea Mântuitorului Isus Cristos ne îndeamnă, de asemenea, la bucurie şi speranţă, pentru că, în ciuda dificultăţilor, a păcatelor şi a relelor din lume, există totuşi speranţă şi bucurie pentru oameni, dacă oameni iubesc pe Dumnezeu şi pe semeni lor.

    Totodată, Naşterea Mântuitorului Isus Cristos ne arată că noi nu suntem singuri, că Fiul lui Dumnezeu din ceruri coboară la noi, pe pământ, Se face Om pentru ca pe oameni să-i înalţe la ceruri, să-i unească veşnic cu Dumnezeu Cel indurator şi sfânt. De aceea cântă Biserica acum: „Cristos Se naşte, măriţi-L, Cristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Cristos pe pământ, înălţaţi-vă!“

    Iubiţi credincioşi,

    În tot timpul anului comemorativ - omagial 2009, poporul român a cinstit, cu multă bucurie şi cu mult folos spiritualicesc, pe Sfântul apostol Pavel. Noul an 2010 a fost declarat ca avandu-l in cinstire pe sfantul Joan Marie Vinnaly, unul dintre cei mai admirati preoti care au inteles cinstea si harul celor care au fost alesi ministri ai tainelor lui Dumnezeu.

    Ca atare, în anul 2010 suntem chemaţi să înţelegem mai bine şi să mărturisim mai mult harul cu care este inzestrat un preot si darurile pe care el le poate raspandi celor incredintati, de luminare a vieţi creştine şi de mijlocitor intre om si Dumnezeu ca temelie a mântuiri noastre, ca arvună a vieţi şi a fericiri veşnice. 

    Cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Naşteri Domnului nostru Isus Cristos, Anului Nou - 2010 şi Botezului Domnului, vă adresăm tuturor calde şi părinteşti urari de pace şi sănătate, fericire şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună!

„Darul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Spirit să fie cu voi cu toţi“! (II Corinteni 13, 13).