marți, 17 iulie 2012

Duminica a V a din postul Pastilor

     ,,Si, cel ce vrea sa fie intâiul, sa fie sluga tuturor ! " Mc. 10/44

 
   Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la cea de a V a Duminica din post cand, odata cu apropierea Floriilor si a jertfei lui Isus pe sfânta cruce, creste si emotia crestinului adevarat fata de evenimentele la care urmeaza sa asiste si care, pentru aducere aminte, se repeta an de an. 
    Despre evenimentele, care urmeaza sa se petreaca, le vorbeste Isus ucenicilor sai urcand drumul spre Ierusalim si care aveau in centru tocmai Patima, si moartea sa pe cruce.
    Bucuria care cuprinsese intreaga Iudee pentru sarbatoarea pastilor evreesti, va aduce, pentru Isus si pentru ucenicii sai, o mare durere si tristete. Si, cu toate ca Isus incerca sa-i pregateasca pe ucenicii sai pentru tragicele evenimente ce vor urma, odata cu sosirea sa in Ierusalim, acestea nici macar nu-l auzeau. Gandurile lor, vazand euforia multimi care-i urma, îi duc spre ideea ca Isus, ajuns la Ierusalim, va fi primit si inscaunat ca un imparat pamantesc al iudeilor ce va zdrobi jugul roman ce apăsa poporul. Nu aud chinurile si batjocurilor la care Isus va fi supus, dar nici macar nu realizeaza profetia Invieri sale dupa 3 zile, ci ramân cu mintea la marirea pamanteasca la care sperau cand li se vorbea de Imparatie.
    Nu fac diferenta intre imparatia pamanteasca si Imparatia cereasca pe care o propovaduia Isus. Dovada fiind cererea celor doi frati, fii lui Zevedeu, care vin si-l roaga sa le dea scaunele cele mai de vaza, dea dreapta si dea stanga sa in Imparatia lui Isus. De aceea, Isus, vazand ca aceştea nu au inteles despre ce imparatie este vorba le spune: ,,Nu stiti ce cereti!" dupa care le atrage atentia ca urmeaza sa bea un pahar foarte greu si-i intreba daca vor fi in stare sa bea un asemenea pahar. Acestea raspund, fara a sta sa judece: ,,Putea."  Apoi, Isus, face aluzie la moartea si chinurile de martiri pe care le vor suporta atunci cand vor bea paharul la care se referea Isus, intrevazand moartea lui Iacob, care a fost ucis de Irod si surghiunul lui Ioan pe insula Patmos, din ordinul tiranului imparat Domitian. 
    Si, fiindca aceasta convorbire cu fii lui Zevedeu se petrece in prezenta celorlalti ucenici, si acestea observand ca ei au fost primi care cer putere in noua imparatie, ceilalti ucenici devin invidiosi, atat pe ei cat si pe mama lor, care asa dupa cum spune sfantul evanghelist Luca, a intervenit si ea la Isus pentru a acorda fiilor sai favoruri lumesti.
    Iata ce usor apare mania si invidia in sufletul omului! De aceea Isus, avand in vedere misiunea pentru care-i pregateste, intervine din nou pentru indreptarea gandurilor lor si le da o lectie despre adevarata marire si pozitie de sef peste alte suflete, atragandu-le atentia ca ei nu trebuie sa fie asemeni domnitorilor si carmuitorilor neamurilor care le stapanesc, ci: ,,Acela care vrea sa fie între voi întaiul, sa fie sluga tuturor !" pentru ca si el, Fiul Omului ,,nu a venit ca sa i-se slujeasca, ci ca el sa slujeasca si sa-si dea viata, ca rascumparare, pentru multi!"
    Si, pentru a fi mai convingator, cu toate ca in decursul celor trei ani de activitate publica Isus le-a demonstrat de nenumarate ori ca nu cauta si nu a cautat marirea lumeasca, la Cina cea de Taina, ia ligheanul si prosopul si face cea mai umila munca ce se putea face, aceea de a spala picioarele ucenicilor sai, pentru ca acestea sa nu uite niciodata umilinta la care trebuie sa se supuna pentru a fi mai mare in Imparatia cerurilor care le-a fost promisa de Cristos.
    Din nefericire, atat credinciosi, cat si clericii din zilele noastre sunt cuprinsi de pacatele pe care Evanghelia de astazi, prin gura lui Isus le condamna, si anume: mânia, ura, invidia si marirea desarta. Ultima fiind dorinta omului de a accede la functii cat mai mari pe scara sociala, dar nu pentru a ajuta pe cei mai mici ci pentru a-i fi lui mai bine. Si cu cat este mai sus cocotat pe aceasta scara, cu atat considera ca are mai putine datorii fata de semeni sai si asteapta de la ei ca sa fie slujit.    
    Credinciosi, dar si clericii zilelor noastre au inversat prioritatile. Primi sunt invidiosi pe preoti, pe pozitia si starea lor materiala, din care, pentru a se apara statutul clerical a iesit si urmatorul proverb care lasa, acest grav pacat, necondamnat: ,,sa nu faci ce face popa, sa faci ce zice popa !" In timp ce, cei din a doua categorie - preoti - îsi doresc si chiar se zbat sa faca tot ceea ce face un laic, fara pregatire pastorala, cum ar fi: inlocuirea sau cumularea pricesnelor cu cântece populare, cu expresii indirecte sau directe la desfrau, organizarea de baluri pentru tineri, in care se da frau liber dansurilor ispititoare la destrabalare, comercializarea a diferitelor bauturi in scopul obtineri de foloase materiale, oferindu-le necumpatatilor si celor cazuti in patima betiei si... va las, incontinuare, pe dumneavoastra sa completati aceasta lista cu preocupari ce nu sunt in concordanta cu statutul clerical. Si, pentru ca eu consider ca predicile nu sunt numai pentru indreptarea laicilor, dar ca prin studiul necontenit pe care un cleric il face, pentru a pregati aceste predici, trebuie sa duca si la indreptarea lui, a celui care este ales sa propovaduiasca cuvantul vieti, incat cuvantul lui sa fie asemeni faptelor sale. (Vezi si reflectii despre preot, mai jos pe acest blog, in articolul Hommo Dei)
   Cel mai potrivit timp de pocainta pentru fiecare dintre noi, laic sau cleric, este postul. Fiecare zi de post trebuie asemanata cu niste trepte sau scari. Cu fiecare zi in care urcam, prin post, rugaciune si fapte bune, ne apropiem de Isus si va duce la culminare, hranirea cu Trupul si Sangele Domnului. Acesta este cel mai favorabil timp al ,,lepadari de sine" adica, lepadarea: uri, mariri desarte, desfranari, necredintei, betiei, etc. si de imbratisare a: rugaciuni, smereniei, umilintei, milosteniei si mai ales fapta cea buna, garantia mantuiri omului.   
    Sfantul apostol Pavel spune ca, timpul pocaintei, al impacari cu Dumnezeu, este cel prezent si nu cel viitor, pentru ca nu stim ce ne ofera viitorul. Ori, nu este durere mai mare ca aceea de a parasi aceasta lume neîmpacat cu Dumnezeu. 
    Daca vrem sa fim primi in aceasta lume, atunci sa ne intoarcem ochii spre ceea ce Stapanul ei ne-a lasat si anume ca, el; ,,nu a venit sa i se slujeasca

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.