Oare, cine nu recunoaste in Tatal din Evanghelia de astazi, pe Induratul si Bunul Dumnezeu ?!
Parabola
ne spune ca acel tata avea doi copii si cel mai mic cere, si primeste,
de la el partea sa de avere si ca, nu dupa multa vreme, ii spune
parintelui sau ca vrea sa devina independent, ca multi tineri ai zilelor
noastre, si hotararea de a pleca de la casa parinteasca.
Asa face si crestinul dupa ce Dumnezeu
ii da toata averea: intelepciune, sanatate si toate harurile, paraseste
Biserica uita de Dumnezeu, de creatorul sau. Acest tanar isi ia averea
si se duce departe de casa intr-o tara indepartata, ne spune Evanghelia,
unde-si cheltuieste intrega avere in destrabalari si pacatul
desfranari, ajungand sa nu mai aiba bani nici de mancare, nici de
imbracaminte si nici de trait, de aceea se hotaraste sa se faca sluga si
ingrijeste porcii unui om instarit din tara unde a ajuns. Dar,
aducandu-si aminte ca si argati tatalui sau o duc cu mult mai bine decat
el, dupa o analiza a stari in care a ajuns, se hotaraste sa se intoarca
acasa.
Omul, cand
realizeaza ca este incoltit din toate partile, din cauza rataciri sale,
cand se vede sarac, bolnav, parasit de toti; prieteni si cunoscuti, pe
deasupra plin de pacate, incepe sa vada, ca in trei tablouri, trecutul
prezentul si viitorul sau.
In primul tablou, cel al trecutului vede
cat de bine traia el altadata pintre cei dragi ai sai si cum i-a parasit
pentru placeri trecatoare.
In tabloul prezentului, uitandu-se in jurul
sau, vede in ce situatie l-a adus nesabuinta sa. Este speriat ca din
toate bunatatile pe care le avea candva nu mai are nici cele necesare
traiului de pe o zi pe alta, chiar si imbracamintea este ponosita,
murdara si rupta din cauza aceleiasi nesabuinte.
Privind tabloul viitorului isi
da seama ca daca va continua pe calea pe care a ajuns se duce singur
spre moarte si, inca de pe acum, simte durerile agoniei provocate de
mustrarile de constiinta si grozava arsura a focului ce-l arde continuu.
Dupa ce priveste
aceste tablouri se hotaraste, daca a mai ramas ceva din harurile cu care
Dumnezeu la inzestrat atunci cand l-a creeat, sa se ridice din aceasta
mocirla a pacatelor si smerit, cu lacrimi in ochi, sa se indreapte spre
Biserica si, in fata preotului, face o sincera spovada si ia hotararea
de a nu mai pacatui, hotararea de a relua, din nou, intalnirea cu
Dumnezeu si hranirea sufletului sau cu invataturi si rugaciuni, bucuros
ca, Dumnezeu, l-a primit din nou ca fiu al sau in casa sa.
Aceasta pilda se potriveste tuturor
oamenilor de pe pamant pentru ca, fiecare dintre noi am ratacit, mai
mult sau mai putin de la dreapta credinta si invatatura divina. Dumnezeu
nu ne pedepseste pentru ca, uneori, am ratacit calea, dar ne osandeste
pentru refuzul de a ne reantoarce de pe calea rea pe care am apucat.
Toti aceea care: nu
vin la Biserica, nu se spovedesc, nu se lasa de betii si de alte vicii,
de desfranare, care traiesc necununati, care nu s-au lasat de
injuraturi, vraji, descantece sau spiritism, de ura, dusmanie si de
toate uneltirile diavolului, inca nu s-au intors la Tatal.
Sfantul apostol si evanghelist Ioan, in
,,Apocalipsa" ne atrage atentia ca: ,,aceea care nu au parte de prima
inviere, adica invierea din moartea pacatului la o
viata noua in Isus Cristos, nici la judecata nu vor invia pentru viata
vesnica ci pentru vesnica osanda!"
Fiul cel tanar,
din parabola Evangheliei de astazi suntem noi cu toti, cei care, asa
dupa cum am mai spus, am ratacit uneori, de la viata plina de har.
Averea
si bogatia sunt zilele pe care le risipim fara de folos. Sanatatea,
frumusetea, intelepciunea, puterea cu care Dumnezeu ne-a inzestrat si pe
care le-am facut, din mijloace ale mantuiri noastre, in unelte ale
pierzari si osandei noastre.
Roscoavele sunt fructele placeri din
pacatul desfranari, care la inceput ne pare dulci, nu dupa multa vreme
iti umplu gura de amaraciune si durere in suflet atragand necaz si
familiei.
Vitelul cel
gras reprezinta jertfa liturgica prin care Isus Cristos se
ofera, la fiecare liturghie, celor pregatiti sa-l primeasca.
Haina
este reanoirea omului prin taina sfantului Botez cu ocazia unei spovezi
sincere si complete, facuta in fata preotului.
Inelul este aureola
nemuriri si legatura permanenta a omului cu Mirele ceresc.
Incaltamintea
este calea Domnului pe care omul credincios trebuie sa mearga.
Tara,
unde s-a aciuat tanarul din parabola, reprezinta ani in care omul sta
departe de Dumnezeu. Si uni stau 20 - 30 de ani, alti stau 50 sau 70 de
ani, in timp ce sunt si dintre aceea care, raman departe de Dumnezeu
toata viata lor, pana la moarte, ca sa se ingrijeasca bine de turma
porcilor (pacatelor) stapanilor lor, diavoli.
Viata, ne-a demonstrat ca, pentru om,
cel mai greu lucru este de a spune ,,am gresit" si, totodata
a-si recunoaste gresala, chiar daca, aceste doua cuvinte, in general,
aduc: pacea, impacarea, unirea, linistea si vindecarea ranilor
sufletesti.
Ganditi-va,
cat de vindecatoare sunt aceste cuvinte atunci cand sunt rostite in
familie de catre unul dintre parteneri care a gresit, ori sunt adresate
copiilor in cazul in care, si noi, ca parinti si educatori, am gresit in
fata lor, sau de aproapele nostru, cu care ne aflam in dusmanie, si
exemplele ar putea continua.
Important este ca atunci cand rostim aceste cuvinte
sa se faca si acea transforme in inima noastra, luand exemplu de la
acest fiu tanar din Evanghelia de astazi care in momentul cand a rostit
aceste cuvinte, nu s-a oprit aici, a mers mai departe cerandu-si si
iertare tatalui sau pentru ca l-a suparat. Modul in care, acest fiu a
fost primit, este modul in care si Dumnezeu se bucura pentru oaia
ratacita care se intoarce la turma. Si aceasta parabola este continuarea
celei din duminica trecuta prin care ni se explica necesitatea
smereniei care il inalta pe om. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.