Sfanta Evanghelie de astazi ne arata
puterea credintei prin care omul credincios poate muta munti, dupa cum
ne spune Isus Cristos sau scoate apa chiar din piatra seaca, dupa uni
exegeti.
Multi dintre
crestini ar fi considerat ca, daca Petru a raspuns Mantuitorului, fara
nici un pic de retinere sau fariseism, ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, a
fost ales cap peste apostoli si luand in considerare temperamentul lui
colerico – vulcanic, are si o credinta puternica in cel al carui
discipol era. Dar, totusi, cand i se pune credinta la incercare, cade
examenul. Cade si acum cand cere sa mearga pe apa la Isus, dupa cum va
ceda si se va dezice de Isus in curtea arhiereului Caiafa, la proces.
Frica este o stare
naturala a firi umane si se manifesta indiferent de vointa omului, avand
diferite cauze emotiv – evolutive ce pot avea sau nu legatura directa
cu actiunile externe ale omului. De aceea omului nu ar trebui sa-i fie
frica de Dumnezeu, daca este curat si fara de pacate, pentru ca Dumnezeu
este iubire, este dragoste, este alean si consolare, ajutor in vreme de
necaz si aparator in caz de ispita.
Sfantul Ilie ne arata ca Dumnezeu nu se manifesta
dur sau brutal, ci precum o adiere usoara de vant pe canicula, a carui
suflare racoreste, dezmearda si mangaie prin actiunea Spiritului Sfant
care nu are nici intr-un caz menirea de a speria pe cineva.
Sigur ca viata nu
este precum un izvor curat de munte care curge necontenit, cu acelasi
debit, la vale, ea este presarata cu furtuni, cutremure si chiar
inundatii. Ceea ce insa ramane vesnic, ca un balsam vindecator, este
Dumnezeu.
Daca actul credintei
nu duce omul la frica, lipsa credintei, a cunoasteri, atrage,
intotdeauna, pierderea sperantei si a scopului pentru care acesta a fost
creat. Ca atare frica duce la pierderea credintei adevarate, mai ales
daca este urmarea unui pacat comis, asa dupa cum avem diferite exemple
in Sfanta Scriptura. Adam, cand a realizat ca a cazut in neascultare, a
vrut sa se ascunda de la fata lui Dumnezeu (cf. Geneza 3,10); credinta
este cea care-l face pe Petru sa mearga pe ape spre Isus, dar imediat ce
aceasta ii scade, incepe sa se scufunde, s.a.
Trebuie sa observam ca actul credintei,
nascut din frica sau din interes, nu are calitati mantuitoare, ea doar
creeaza emotii si sentimente umane. "Unde este frica, nu este iubire"
spune sfantul apostol si evanghelist Ioan in 1 Io. 4,18. In schimb,
Isus, ne asigura ca actul credintei este insotit intotdeauana de
fericire. Lui Toma ii spune ca sunt mai fericiti cei care au crezut dar
nu au vazut (cf. Io. 20,19) sau Elisabeta care-i spune Preacuratei
Fecioare Maria: "Fericita esti ca ai crezut" (cf. Lc. 1,45).
In lipsa credintei
adevarate, ne scufundam ca Petru, chipul lui Isus ne pare o naluca,
daca, in sufletul nostru, Dumnezeu nu mai are loc. Dubiul, indoiala si
alte sentimente de acest gen, nu au ce cauta in actul credintei deoarece
acestea echivaleaza cu necredinta si chiar cu ateismul. Credinta in
Cuvantul lui Isus si in sprijinul sau, impreunate cu rugaciunea sincera,
ne poate salva din orice situatie dramatica, caci omul credincios umbla
prin credinta nu prin vedere (cf. 2Cor. 5,7).
Barca lovita de valuri este Biserica
lui Cristos, care inca de la inceputurile sale si de atunci, continuu, a
fost lovita de valuri, mai mult sau mai putin puternice, in speranta
zdruncinari sale.
Teama si dubiile lui Petru, ca
si a celor din barca cu el, sunt temerile si dubiile crestinilor
dealungul istoriei, cauzate de putinatatea credintei noastre, a celor
care formam Biserica lui Cristos. In loc ca noi, membrele Biserici lui
Cristos, sa o tinem si sa o sustinem mereu pe val, ca sa nu fie
rasturnata din cauza oscilari credintei noastre, ne comportam ca si cum
am naviga cu o barca fara carmaci. De aceea Isus a intervenit si ne cere
continuu sa ramanem treji, sa fim curajosi, sa ramanem in priveghere ca
sa nu permitem "rasturnarea" Biserici sale, dar nici slabirea credintei
noastre.
Nu trebuie sa ne
pierdem curajul pentru ca Isus nu ne paraseste, el vine la noi, ne
conduce, ne indreapta barca vieti, spre pamantul fagaduintei ca Dumnezeu
pe evrei dupa ce i-a scos din robia Egiptului. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.