miercuri, 18 iulie 2012

Duminica a XXXI a dupa Rusalii

,,Cand sunt slab, atunci sunt tare!"  
                                                              2 Cor. 12/10


 Minunea la care Evanghelia de astazi ne face partasi este un semn ca ochii nostri se vor deschide pentru a vedea lumina noua de dincolo de bezna mormantului.
 Daca omul, in general, este descurajat de opinia publica, intrebandu-se: ,,Ce va zice lumea ?!" Bartimeu, cu toate ca era si el certat de catre ce-i care treceau pe langa el, si-i cereau sa taca, acesta mai tare striga si mai mult se ruga.
 Credinta este un dar gratuit de la Dumnezeu, dar cultivarea ei este un act liber de vointa a omului. Bartimeu a udat si a prasit samanta credintei, ingrijind-o necontenit cu rugaciunile sale fierbinti prin care cerea de la Dumnezeu vindecarea ochilor sai. Si tot prin ochii credintei, Bartimeu, a reusit sa vada toata genealogia lui Isus si anume descendenta sa din imparatul David, dupa cum si ca el este Mesia cel de mult promis de profeti si de mult asteptat de  intreg Israelul.
Daca Isus, obisnuieste sa spuna, de regula, celor vindecati: ,,Vezi sa nu spui nimanui." (exemplu; Mt. 8/4; Mc. 1/44; Lc. 5/14; etc.) cautand sa-l scuteasca pe cel vindecat de persescutia arhiereilor, carturarilor si fariseilor, iata ca de aceasta data lui Bartimeu nu-i cere sa ascunda numele celui care l-a vindecat, permitandu-i chiar, sa-l insoteasca si sa-i devina ucenic. 
 Omul asteapta minuni, dar minuni pe care el sa le declare ca atare, cu toate ca, daca nu suntem in stare a vedea in ochii fiecarui om o minune a atotputerniciei lui Dumnezeu, suntem mai orbi decat a fost Bartimeu.
 Daca ne plangem ca Dumnezeu ne-a uitat, ca el ar fi de partea celor bogati, daca suntem descurajati de propriile insuccese, daca ne este frica de moarte, de opinia publica, de ziua de maine, de crucea proprie si incetam a ne mai ruga, sau ne rugam fara nici o convingere si fara credinta in Cuvantul Domnului care zice: ,,Cereti si vi se va da." (conform Mt. 7; 7/14). atunci, deasemenea, si noi suntem orbi.
 Pacatul mandriei orbeste omul facandu-l sa sa creada ca vede, ca stie, ca poate sa faca singur totul si nu mai are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Dar atitudinea lui Bartimeu ne readuce cu picioarele pe pamant si ne arata, incaodata daca mai era nevoie, ca singur Dumnezeu este cel ce poate si cel ce vindeca orice durere, necaz sau boala si ca la el trebuie sa apeleze omul necontenit. Din aceasta vedem ca Bartimeu ne conduce la Isus mai mult cu credinta pe care a avut-o cand a fost orb, decat cu vederea capatata, in chip minunat.
  Ceea ce a facut Dumnezeu pentru Bartimeu nu a fost numai redarea vederi fizice, care pentru el era cea mai mare dorinta si dupa care orice om care sufera de acest handicap tanjeste, ci, mai presus, chiar si de acest lucru, i-a refacut demnitatea umana pe care a primit-o de la Dumnezeu.
  Sigur ca, asemeni lui Bartimeu, stim si noi ca trebuie sa-l urmam pe Isus in munca extraordinara de a mantui lumea, dar tot ceea ce omul face este o cursa fara finalitate pentru hrana si satisfactii materiale, a comorilor trecatoare. Neglijand tocmai ceea ce este mai de pret in om, sufletul, punandu-l aproape mereu pe locul doi. 
  Am ajuns sa construim o societate in care nu mai avem loc uni de alti in care toti suntem suferinzi, uni de rani pe care singuri ni le-am provocat, alti pentru modul in care suntem tratati de catre semeni nostri, etc. Dar, ceea ce este dureros, cu toate ca Isus care este aici langa noi, ne asteapta, omul nu vrea sa-i ceara ajutorul. Bartimeu l-a cerut si vedem ca a primit mai mult decat a cerut, Imparatia lui Dumnezeu, catre care fiecare suflet trebuie sa tinda.
Dar, daca vom continua sa mai evitam usile pe care Isus ni le deschide, s-ar putea ca sa nu mai avem ocazia de a mai primi invitatia de a intra pe usa cea stramta, care aduce  bucuria si linistea vesnica ci e usa cea larga care duce spre vesnica suferinta.
 Orbul din Evanghelia de astazi ne mai invata ca; rugaciunea trebuie sa fie din inima, cu credinta, rostita fara jena, cu glas tare, cu smerenie, fara retinere sau dubiu, asemeni primilor crestini care se rugau cu glas tare si pentru staruinta lor, primeau mereu binefaceri de la Dumnezeu. Staruinta este indispensabila rugaciuni dupa cum si credinta este eficacitatea ei. 
 Fiecare dintre noi avem sau am putea avea cate o orbire, nu neaparat trupeasca, pe care pentru a reusi sa inaintam spre Imparatia cerurilor, trebuie sa o vindecam de urgenta. Ori, vindecarea poate veni numai de la Dumnezeu, dar pe care, pentru a o primi, trebuie sa o cerem cu staruinta ca sa auzim si noi, asemeni lui Bartimeu, verdictul lui Isus: ,,Credinta ta te-a mantuit!"  Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.