Una
din insusirile cele nemarginite ale lui Dumnezeu este atotstiinta sa,
pe care ne-a demonstrat-o in nenumarate interventi dealungul vieti sale
pe pamant, din care putem aminti:
- cunoasterea inclinatiei spre desavarsire a femeii cananience;
- trimiterea
lui Petru la mare de unde pescuieste acel peste in care gaseste satirul
cel de mare pret cu care plateste, pentru el si pentru Isus, impozitul;
- cartirea evreilor, vazand ca Isus a intrat sa manance in casa unui pacatos;
- credinta si ravna cea mare a lui Zacheu spre cele drepte si dorinta lui, sincera, de indreptare.
Hotararea lui Zacheu de a se indrepta vine din realizarea faptului ca:
1. avem o datorie de dreptate fata de Dumnezeu;
2.
avem datorie fata de Dumnezeu ce deriva din faptul ca prin Taina
sfantului Botez suntem incorporati in Cristos si a faptului ca am
devenit fii ai lui Dumnezeu.
Prin
Botez ne-am nascut la viata harului, devenind madulare ale Trupului
Tainic al lui Cristos si astfel trebuie sa-i impartasim soarta prin
transformarea vieti;
3. datoria de dreptate fata de constiinta noastra, de noi insine, si cea fata de aproapele nostru.
Zacheu a ajuns la concluzia ca:
1. pacatul il desparte pe om de Dumnezeu in baza dreptului de stapan si creator suprem;
2. dreptatea cere repararea daunei pricinuite printr-un act de ispasire, egal cu paguba produsa.
Pocainta
lui Zacheu este exemplul de spovada ce trebuie urmat de catre toti
crestini si este singura cale de inpacare a omului cu Dumnezeu si de
indreptare a noastra.
Obligatia
de a ne spovedi decurge din iubirea fata de semeni nostri pentru care
ne putem ruga, la fel cum sufletele din manastiri trebuie sa fie gata
pentru ispasire, pentru pacatele altora.
Ce
a facut Zacheu ? Fiind mustrat de faradelegile pe care le-a facut, ca
vames, fata de conationali sai, incepe sa-si marturiseasca toate aceste
pacate si, singur, isi ia acel angajament (canon) aspru: ,,Iata, jumatate din averea mea o dau saracilor, iar daca am nedreptatit pe cineva cu ceva, ii intorc insutit."
Ispasirea
si pedeapsa trebuie sa fie proportionala cu gravitatea pacatului si sa
fie insotita de o parere de rau perfecta, deoarece, fara existenta in
persoanele pacatoase a unei dureri constante pentru pacatele anterioare,
nu se inainteaza pe calea mantuiri.
De
fapt, este cu mult mai bine si mai usor, sa-ti ispasesti pedeapsa aici
pe pamant, decat in viata vesnica. Altfel, oricat de mare ar fi
lumanarea pe care o aprinzi la biseica si oricat de mare ar fi darul,
adus ca ofranda, acestea nu aduc mantuire daca, mai inainte nu te-ai
lepadat de pacate. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.