Inaltarea Domnului

,,De ce stati privind la cer ?!" Fapte 1/11

    Cerul este : ,,ceea ce ochiul nu a vazut, urechea nu a auzit si la inima omului nu s-a suit, " ne spune sfantul apostol Pavel in 1Cor. 2/9. De aceea cerul nu este un loc anume stabilit pe pamant sau in cosmos. Cerul la care s-a inaltat Isus este o dimensiune pe care mintea, marginita, a omului nu-l poate percepe pentru ca inca nu i s-a dat posibilitatea de a-l intelege. Acest cer mai mult se subintelege decat este el identificat deoarece, cerul lui Isus, este de fapt telul la care trebuie sa tinda omul, creatura lui Dumnezeu.

    Prin urmare inaltarea lui Isus la cer, descrisa in Fapte si de catre sfantul evanghelist Marcu este chemarea adresata de Dumnezeu omului pe care-l asteapta sa vina la el cu toata fiinta sa, dupa ce a lepadat de la el : rautatea, ura, egoismul, mandria, minciuna, necuratia si toate viciile, dupa cum spune si sfantul Augustin.

    Prin inaltarea lui Isus la Tatal toate portile cerului (catre nemurire) s-au deschis, omul avand posibilitatea de a fi, din nou, in preajma Creatorului sau, de a fi ocrotit, aparat si de a putea sa intre in rai, daca faptele lui vor fi meritorii pentru acest pas. Iar Credinta si Botezul asigura omului atingerea primei etape a dimensiuni la care ne trage Isus prin inaltarea sa, deoarece odata luminat, omul gandeste si actioneaza dupa invatatura Inviatului. Ca atare, Inaltarea lui Isus la cer, dupa 40 de zile de la Inviere este deschiderea usilor Imparatiei lui Dumnezeu, prin lumina ce a luminat toate neamurile, de la o margine la alta a pamantului, dupa cum le-a spus Isus ucenicilor sai, dupa Inviere, cand li s-a aratat si i-a trimis sa propovaduiasca ,,vestea buna", misiune reimprospatata si acum la inaltare, asigurandu-i ca: ,,eu cu voi sunt, in toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor." Fapte 1/13.

    Daca misiunea lui Isus pe pamant se incheie odata cu inaltarea sa la cer, a noastra de abia de acum incepe, deoarece noua ne revine sarcina de a fi, incontinuare, martori lui Cristos cel inviat, atata cat aceasta lume va dainui. Drum ce l-au urmat milioane de suflete rascumparate prin Sangele sau si carora le pregateste loc in Imparatia Tatalui, ca si la toti cei care se nutresc cu Trupul si Sangele sau, prin care Isus ramane in tot omul credincios.

    Isus a spus de mai multe ori, in interventiile sale, ucenicilor si noua, deasemenea, ca merge la Tatal, unde sunt multe lacasuri, ca sa ne aleaga si noua unul. De aceea in aceasta viziune putem spune, fara frica de a gresi ca, cerul este telul pe care fiecare crestin doreste sa-l atinga, este casa in care dorim sa locuim si sa traim, in Paradis. Paradisul este cerul, este locul unde s-a reintors Isus, dar care, sub diferite forme, se afla in toata lumea unde Dumnezeu este prezent in sufletul creaturilor sale. La acestea se poate adauga si reflectia sfantului Francisc de Assisi, care nu se limita la respectul fata de creaturile lui Dumnezeu. El le iubea pentru ca in toate vedea ,,reflectarea marinimiei lui Dumnezeu".
    Imi aduc aminte de un tablou pictat de Rafael in care erau reprezentati doi mari invatati si filozofi ai antichitati; Aristotel si Platon. Doua puncte si pareri diferite de a vedea lumea, reprezentate foarte plastic in acest tablou. Aristotel apare aratand cu mana spre pamant, sugerand ca realitatea este aici pe pamant, in lumea materiala, de unde trebuie sa inceapa cunoasterea. In timp ce Platon este pictat cu degetul aratator in sus, spre cer, pentru ca el sustinea ca numai acolo sus se gaseste realitatea si adevarul.

    Astazi, lumea este mai mult ,,aristoteica", avand, nu numai mana, ca Aristotel, orientata in jos, dar si privirea este atintita spre pamant, spre lucrurile materiale ce se pot atinge si se pot pipai.

    Ce bine ar fi daca lumea ar deveni putin mai ,,platonica", mai idealista, mai spirituala ca sa nu se reduca iubirea doar la sfera banala a simturilor.

    Sfantul Pavel in Filimon 3/20 ne atentioneaza ca: ,,patria noastra este in ceruri, de unde-l asteptam si pe Mantuitor, pe Isus Cristos" si ca, omul, nu are aici ,,o cetate statatoare si ca trebuie sa o cautam pe cea care va sa vina" Ev. 13/14. De aceea, acolo aproape de Betania, unde Isus si-a dus ucenici pentru a-si lua ramas bun, nu s-a produs o despartire definitiva, ci s-a implinit Scriptura, deoarece, tot Isus, i-a asigurat: ,,Eu sunt cu voi, in toate zilele, pana la sfarsitul lumii !" Mt. 28/20.

    Si Isus a ramas, intradevar, cu ei, dar si cu noi, ce-i care-l marturisim si-i simtim prezenta, in toate greutatile cotidiene ale vieti si in aproapele nostru, in iubirea cu care-l inconjoara pe cel bolnav, necajit si deznadajduit, in ,,cei mai mici" ai lui si in sfanta Euharistie, incat, inainte de a ajunge noi la cer, iata ca, prin Isus, cerul este prezent in fiecare dintre noi. Amin.