Oare, cine nu recunoaste in Tatal din Evanghelia de astazi, pe Induratul si Bunul Dumnezeu ?!
Parabola
ne spune ca acel tata avea doi copii si cel mai mic cere, si primeste,
de la el partea sa de avere si ca, nu dupa multa vreme, ii spune
parintelui sau ca vrea sa devina independent, ca multi tineri ai zilelor
noastre, si hotararea de a pleca de la casa parinteasca.
Asa
face si crestinul dupa ce Dumnezeu ii da toata averea: intelepciune,
sanatate si toate harurile, paraseste Biserica uita de Dumnezeu, de
creatorul sau. Acest tanar isi ia averea si se duce departe de casa
intr-o tara indepartata, ne spune Evanghelia, unde-si cheltuieste
intrega avere in destrabalari si pacatul desfranari, ajungand sa nu mai
aiba bani nici de mancare, nici de imbracaminte si nici de trait, de
aceea se hotaraste sa se faca sluga si ingrijeste porcii unui om
instarit din tara unde a ajuns. Dar, aducandu-si aminte ca si argati
tatalui sau o duc cu mult mai bine decat el, dupa o analiza a stari in
care a ajuns, se hotaraste sa se intoarca acasa.
Omul,
cand realizeaza ca este incoltit din toate partile, din cauza rataciri
sale, cand se vede sarac, bolnav, parasit de toti; prieteni si
cunoscuti, pe deasupra plin de pacate, incepe sa vada, ca in trei
tablouri, trecutul prezentul si viitorul sau.
In primul tablou, cel al trecutului vede cat de bine traia el altadata pintre cei dragi ai sai si cum i-a parasit pentru placeri trecatoare.
In tabloul prezentului, uitandu-se
in jurul sau, vede in ce situatie l-a adus nesabuinta sa. Este speriat
ca din toate bunatatile pe care le avea candva nu mai are nici cele
necesare traiului de pe o zi pe alta, chiar si imbracamintea este
ponosita, murdara si rupta din cauza aceleiasi nesabuinte.
Privind tabloul viitorului isi
da seama ca daca va continua pe calea pe care a ajuns se duce singur
spre moarte si, inca de pe acum, simte durerile agoniei provocate de
mustrarile de constiinta si grozava arsura a focului ce-l arde continuu.
Dupa
ce priveste aceste tablouri se hotaraste, daca a mai ramas ceva din
harurile cu care Dumnezeu la inzestrat atunci cand l-a creeat, sa se
ridice din aceasta mocirla a pacatelor si smerit, cu lacrimi in ochi, sa
se indreapte spre Biserica si, in fata preotului, face o sincera
spovada si ia hotararea de a nu mai pacatui, hotararea de a relua, din
nou, intalnirea cu Dumnezeu si hranirea sufletului sau cu invataturi si
rugaciuni, bucuros ca, Dumnezeu, l-a primit din nou ca fiu al sau in
casa sa.
Aceasta
pilda se potriveste tuturor oamenilor de pe pamant pentru ca, fiecare
dintre noi am ratacit, mai mult sau mai putin de la dreapta credinta si
invatatura divina. Dumnezeu nu ne pedepseste pentru ca, uneori, am
ratacit calea, dar ne osandeste pentru refuzul de a ne reantoarce de pe
calea rea pe care am apucat.
Toti
aceea care: nu vin la Biserica, nu se spovedesc, nu se lasa de betii si
de alte vicii, de desfranare, care traiesc necununati, care nu s-au
lasat de injuraturi, vraji, descantece sau spiritism, de ura, dusmanie
si de toate uneltirile diavolului, inca nu s-au intors la Tatal.
Sfantul apostol si evanghelist Ioan, in ,,Apocalipsa" ne atrage atentia ca: ,,aceea care nu au parte de prima inviere,
adica invierea din moartea pacatului la o viata noua in Isus Cristos,
nici la judecata nu vor invia pentru viata vesnica ci pentru vesnica
osanda!"
Fiul cel tanar,
din parabola Evangheliei de astazi suntem noi cu toti, cei care, asa
dupa cum am mai spus, am ratacit uneori, de la viata plina de har.
Averea
si bogatia sunt zilele pe care le risipim fara de folos. Sanatatea,
frumusetea, intelepciunea, puterea cu care Dumnezeu ne-a inzestrat si pe
care le-am facut, din mijloace ale mantuiri noastre, in unelte ale
pierzari si osandei noastre.
Roscoavele
sunt fructele placeri din pacatul desfranari, care la inceput ne pare
dulci, nu dupa multa vreme iti umplu gura de amaraciune si durere in
suflet atragand necaz si familiei.
Vitelul cel gras reprezinta jertfa liturgica prin care Isus Cristos se ofera, la fiecare liturghie, celor pregatiti sa-l primeasca.
Haina este reanoirea omului prin taina sfantului Botez cu ocazia unei spovezi sincere si complete, facuta in fata preotului.
Inelul este aureola nemuriri si legatura permanenta a omului cu Mirele ceresc.
Incaltamintea este calea Domnului pe care omul credincios trebuie sa mearga.
Tara,
unde s-a aciuat tanarul din parabola, reprezinta ani in care omul sta
departe de Dumnezeu. Si uni stau 20 - 30 de ani, alti stau 50 sau 70 de
ani, in timp ce sunt si dintre aceea care, raman departe de Dumnezeu
toata viata lor, pana la moarte, ca sa se ingrijeasca bine de turma
porcilor (pacatelor) stapanilor lor, diavoli.
Viata, ne-a demonstrat ca, pentru om, cel mai greu lucru este de a spune ,,am gresit"
si, totodata a-si recunoaste gresala, chiar daca, aceste doua cuvinte,
in general, aduc: pacea, impacarea, unirea, linistea si vindecarea
ranilor sufletesti.
Ganditi-va,
cat de vindecatoare sunt aceste cuvinte atunci cand sunt rostite in
familie de catre unul dintre parteneri care a gresit, ori sunt adresate
copiilor in cazul in care, si noi, ca parinti si educatori, am gresit in
fata lor, sau de aproapele nostru, cu care ne aflam in dusmanie, si
exemplele ar putea continua.
Important
este ca atunci cand rostim aceste cuvinte sa se faca si acea transforme
in inima noastra, luand exemplu de la acest fiu tanar din Evanghelia de
astazi care in momentul cand a rostit aceste cuvinte, nu s-a oprit
aici, a mers mai departe cerandu-si si iertare tatalui sau pentru ca l-a
suparat. Modul in care, acest fiu a fost primit, este modul in care si
Dumnezeu se bucura pentru oaia ratacita care se intoarce la turma. Si
aceasta parabola este continuarea celei din duminica trecuta prin care
ni se explica necesitatea smereniei care il inalta pe om. Amin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.