,,Invatatorule, ce trebuie sa fac pentru a mosteni viata de veci ?"
Evanghelia
de astazi ne prezinta momentul ispitirii lui Isus de catre un invatator
al legii lui Moise si raspunsul pe care Isus i l-a dat acestuia la
intrebarea adresata. Dupa ce iudeul enumera prima si a doua porunca din
Tablele Legii, Isus ii spune: ,,Fa si tu la fel si vei fi viu."
Dar, pentru ca invatatul legii vroia sa vada, in conceptia lui Isus,
cine este aproapele nostru, il intreaba direct, la care Isus raspunde
prin Parabola Samarineanului milostiv din care reese ca orice om ajuns
la necaz, indiferent de neam sau religie, cunoscut sau necunoscut,
prieten ori dusman, este aproapele nostru si trebuie ajutat pentru ca,
in virtutea Jertfei pe Cruce, el a devenit fratele nostru. Dar, din
nefericire, multi crestini nu inteleg aceasta parabola si spun ca daca
un preot face asa ceva, ce sa mai spui de un om oarecare. De aceea, cu
harul lui Dumnezeu, voi incerca sa o explic: Omul cazut intre talhari este Adam, impreuna cu tot neamul omenesc. Ierusalimul este Raiul, fericirea vesnica. Ierihonul
este aceasta lume pamanteasca. Asadar, pentru neascultare, Adam si Eva
au fost scosi din Rai (din fericire) si trimis (coborat) in aceasta
lume, intre talhari si demonii acestei lumi. Acestea sunt cei care l-au
dezbracat pe Avram si odata cu el pe toti oamenii din fericirea Raiului,
creandu-i rani si tragandu-l in pacate grele. Preotul care
a trecut pe langa cel batut si ranit este preotul Vechiului Testament,
care nu a putut sa-l ajute deoarece nu avea har. Pentru ca, Harul si
Adevarul au fost aduse in lume de Isus Cristos. Levitul ii
reprezinta pe proroocii Vechiului Testament care, cu toate ca au
indrumat poporul ales spre fapte bune, nu au fost ascultati. Nu au fost
luati in seama de semenii lor. Samarineanul este
insusi Fiul lui Dumnezeu intrupat, care s-a aplecat peste ranile
omenirii, turnand peste ele untdelemnul harului sfintitor izvorat din
coasta sa, strapunsa pe cruce, dupa care l-a incredintat ,,casei de
oaspeti", adica Bisericii, mireasa sa. ca sa-i poarte de grija pana la
intoarcerea sa la judecata de apoi. Astfel ca, oricum ai lua aceasta
parabola, fie in intelesul ei literar, fie in cel metaforic, ea ramane
pentru om, modelul adevaratei iubiri crestinesti, fata de aproapele.
Deoarece, cel ce il iubeste pe Dumnezeu, il iubeste si pe aproapele sau
indiferent in ce stadiu al relatiilor sale este cu acesta: prieten, ruda
sau dusman. Intreg Noul Testament, de la un capat la altul este
dragoste si iubire. Este dragostea si iubirea lui Dumnezeu pentru oameni
si indemn de iubire intre crestini. Aceasta parabola ne indeamna sa
impletim mila cu iubirea pentru ca, fiecare dintre noi am intalnit in
viata oameni batuti sau loviti de soarta, chinuiti trupeste sau
sufleteste, sa intindem mainile si sa-i ajutam. Dar noi, din nefericire,
nu ne ridicam la nivelul dezideratului cerut de Isus, pentru ca: 1.
suntem prea ocupati de noi insine pentru a mai avea timp si de aproapele
nostru. Dorim ca, ceilalti, sa fie buni samarineni pentru noi nu si
noi, la randul nostru, pentru ei; 2. Religia trebuie practicata nu numai
in Biserica - unde oricum se face - dar si inafara ei, pe strada; 3.
,,Raniti" sunt printre noi, alaturea de noi, in mijlocul societatii;
poate conduce chiar o masina de lux (!), etc.; 4. Aproapele nostru
trebuie sa fie, asadar,: orice om, oriunde si atunci cand are nevoie.
Dumnezeu nu a creeat raul in lume. El a creeat lumea si pe om. Raul a
fost creeat de om. In ce fel? a. omul a creeat razboaiele; b. omul
polueaza aerul si distruge pamantul; c. distribuie inegal lucrurile
materiale din lume; d. omul creeaza si intretine pacatul in lume.
Dumnezeu a venit in lume sa ordoneze lumea, sa arate rautatea pacatului
si sa il distruga. El, nu a trecut niciodata pe langa cel bolnav,
necajit sau nevoias fara a-l ajuta (vezi vindecarile din Biblie). Cei doi dinari
pe care, Samarineanul Milostiv (Dumnezeu) i-a dat gazdei de la han sunt
cele doua cai prin care omul se poate mantui: 1. cainta; 2. postul si
rugaciunea care constituie primul dinar ; Al doilea dinar
reprezinta sentimentele pe care preotul le imparte celor ce vin sa le
primeasca sau celor care le cer. Bernard Saw spunea; ,,Cel mai grav
pacat impotriva semenului nostru nu este ura, ci indiferenta!" Ca
urmare, in aceasta parabola, raul cel mai mare nu l-au facut cei care
l-au batut si jefuit pe omul din Evanghelie, ci absenta iubirii celor ce
au trecut pe acolo. Constatam ca marea tentatie a crestinului de astazi
este aceea de a implini gesturi eroice prin care sa fie vazut si adulat
si nu cele de iubire permanenta si nefacuta public, exprimata atat spre
aproapele nostru, cat si spre cei din casa noastra. Deoarece exista
oameni care in dorinta lor de a fi vazut si laudat este in stare a face
mari sacrificii, dar nu vede ca propria lui casatorie este pe cale de a
se distruge. Amin.
marți, 17 iulie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.